Al doilea val al invaziilor

Al doilea val al invaziilor, din prima fază a „marilor migraţii”,
corespunde, în bună măsură, unui proces de infiltrare lentă a unor
seminţii barbare, preponderent germanice, în diverse provincii sau
foste provincii ale Imperiului Roman de Apus. Fenomenul s-a derulat în
plan cronologic aproximativ între anii 440-534. Protagonistele acestei
invazii, prin excelenţă teutonică şi lipsită de suspans, sunt populaţii aparent
obscure, dar mai omogene, profund legate de baza lor etnică, situată
dincolo de limes, precum francii, alamanii, anglii, saxonii şi iuţii.
Incursiunile acestor neamuri germanice sunt mai puţin spectaculoase şi nu
trezesc anxietăţi terifiante ca şi avalanşele etnice devastatoare din a doua
jumătate a secolului al IV-lea şi prima jumătate a secolului al V-lea. Aceşti
invadatori mai puţin violenţi preferă să se sedentarizeze în regiuni mai
superficial romanizate, unde, dintr-o minoritate dominantă iniţială, după ce
aderă la catolicism, în urma unui proces de asimilare nu foarte îndelungat,
pot deveni o majoritate stăpânitoare. Regatele pe care le întemeiază se
dovedesc durabile, întrucât sunt articulate pe un aparat statal coerent,
personalizat, adaptat metamorfozelor politice, sociale şi economice
survenite în perioada de după dezagregarea Imperiului Roman de Apus.