Rusia Kieveană

Slavii orientali sunt amintiţi, sub denumirea de anţi, de către Iordanes
şi Procopiu din Caesareea, în regiunea dintre Nistru şi Nipru. Fiind învinşi
de către avari, în zona Basarabiei de astăzi, în anul 602, ei se vor retrage
spre nord. În De administrando imperio a lui Constantin al VII-lea
Porfirogenetul şi în Cronica de la Kiev a lui Pseudo-Nestor sunt enumerate
mai multe triburi slave orientale: crivicii, dragovicii, drevlianii, polianii,
ulicii, tiverţii, dulabii, buianii, lutşanii, radimâşii, severienii, viaticii şi
volânienii. Teritoriul lor era străbătut de principalele rute comerciale
utilizate de către negustorii orientali şi cu precădere de varegi. Sub aceste
auspicii s-a constituit primul stat al slavilor orientali, cunoscut sub
denumirea de Rusia Kieveană.
În legătura cu geneza acestei formaţiuni statale sunt vehiculate două
teorii antitetice. Adepţii primei teze, zisă normanistă, aduc în discuţie
următoarele argumente:
- statul kievean a fost întemeiat de varegi în vremea marii
expansiuni vikinge
- cuvântul Rus e derivat din finlandezul ruotsi, termen prin care erau
desemnaţi suedezii - întemeietorii statului kievean, Rurik (Roerek), Oleg (Helgi), Igor
(Ingvar) poartă nume scandinave
- tratatele cu Bizanţul din anii 911 şi 944 sunt negociate de
războinici scandinavi
- cascadele Niprului au denumiri scandinave
- o serie de termeni administrativi din limba rusă sunt de origine
scandinavă
Adversarii lor, susţinători ai tezei antinormaniste, promovează o altă
gamă de considerente:
- Rus provine de la denumirea râului Ros, din vecinătatea Kievului
- premisele pentru constituirea unui stat slav oriental existau încă din
veacul al VI-lea
- episodul „chemării varegilor” şi ocuparea Kievului de către Oleg
sunt evenimente de importanţă secundară în geneza statului slav oriental
- Cronica lui Pseudo-Nestor nu trebuie interpretată ad litteram
- varegii nu au reprezentat decât o minoritate militară cantonată la
periferia oraşelor slave
- în limba rusă s-au păstrat puţine cuvinte scandinave
- războinicii şi comercianţii scandinavi au fost rapid asimilaţi de
masa preponderentă a slavilor
Aşa-numitul episod al „chemării varegilor” are următorul scenariu.
Varegii (varjak), care supuseseră populaţia locală la tribut, au fost alungaţi
din regiunea lacului Ladoga în anul 862. Triburile autohtone slavo-finice îi
recheamă ulterior. Fondatorii statului kievean, numiţi Rus în Cronica lui
Pseudo-Nestor, revin sub comanda a trei fraţi, Rurik, Sineus şi Truvor.
Aceştia întemeiază trei formaţiuni statale la Ladoga Veche, Beloozero şi
Izborsk. După moartea fraţilor săi, Rurik, moştenindu-le posesiunile, îşi va
muta reşedinţa la Novgorod, lângă lacul Ilmen. Între timp, alţi doi
războinici din ceata rurikizilor, Askold şi Dir, cuceresc Kievul şi fondează
un al doilea centru vareg de putere, pe Nipru. Oleg (870/879-912),
succesorul lui Rurik, unifică cele două posesiuni, nordică şi sudică şi după
ce ocupă oraşul Smolensk, încheie procesul de constituire al Rusiei
Kievene. Din anul 881, reşedinţa sa va deveni Kievul. În anii următori,
Oleg reuşeşte să aducă sub autoritatea sa o serie de seminţii slave care se
aflaseră în sfera de influenţă a statului khazar. După un atac îndreptat
asupra Bizanţului (907), împăratul Leon al VI-lea se decide să încheie un
tratat comercial cu marele cneaz kievean şi să acorde negustorilor ruşi
anumite privilegii limitate pe piaţa constantinopolitană. Acordul va fi reînnoit, în anii 945-946, după ce ruşii, sub conducerea cneazului Igor
(912-945), succesorul lui Oleg, se străduiseră în zadar să cucerească
Constantinopolul (941). În timpul minoratului fiului ei (945-957), văduva
lui Igor, Olga, se botează la Constantinopol, luând numele de Elena şi
cheamă misionari bizantini în ţară. Preluarea prerogativelor cneziale de
către fiul ei, Sviatoslav (957-972), va fi însă însoţită de o masivă
recrudescenţă a păgânismului. Tânărul cneaz a încercat să-şi amplifice
sfera de dominaţie prin numeroase incursiuni războinice, pe parcursul
cărora a reuşit să distrugă atât statul khazarilor, cât şi cel al bulgarilor de pe
Volga (965-966). Apoi, în alianţă cu bizantinii, a ocupat ţaratul bulgar
agonizant al lui Petar (968-969). Tentativa sa de a ataca Imperiul Bizantin
se va solda cu un eşec dezastruos, care-l va determina să părăsească
Bulgaria (971). În primăvara anului următor, Sviatoslav va pieri într-o
ciocnire întâmplătoare cu pecenegii, pe malurile Niprului. Fiul său,
Vladimir (980-1015), după ce se debarasează definitiv de rivalii săi la
demnitatea cnezială (980), se decide să adere la creştinism. Ceremonia de
botez are loc la Kherson (Crimeea), în anul 988 sau 989 şi e urmată de o
convertire colectivă, la Kiev, în apele Niprului. Pe de altă parte, Vladimir
obţine, cu dificultate, doar în urma unui şantaj teritorial, acceptul de a se
căsători cu Ana Porfirogeneta, din partea basileului Vasile al II-lea. Ruşii
vor prelua din Bizanţ, o dată cu creştinarea, liturghia slavă, alfabetul
glagolitic şi dreptul bizantin. Şi totuşi, încă în vremea lui Iaroslav cel
Înţelept (1019-1054), fuziunea dintre varegi şi slavi rămăsese nefinalizată.
De fapt, însuşi cneazul era căsătorit cu o scandinavă, fiica regelui Suediei.
Drept urmare, mulţi dintre cnejii de la curtea kieveană erau poligloţi. Pe de
altă parte, în vremea lui Iaroslav, se vor elabora primele opere
istoriografice şi juridice ale culturii ruseşti, Cronica rusă şi Pravila rusă.