Expansiunea islamică medievală cunoaşte două etape distincte. Prima,
derulată pe parcursul secolului al VII-lea, are drept rezultat
configurarea vastului imperiu al Omeiazilor, care se întindea de la Tanger
la Herat şi de la Marea Caspică la Aden. A doua etapă începe în secolul
VIII, când regiunile Sind, Transoxiana, Horezm şi Peninsula Iberică, ultima
cucerită fulgerător de liderul maur nord-african, Tarik ibn Ziyad, în anii
711-714, sunt înglobate în statul islamic. Chiar după ofensiva eşuată la
Poitiers (732), musulmanii se menţin în Narbonne, până într-o fază avansată a domniei lui Pepin cel Scurt (759). Aceşti cuceritori tereştri,
sedentarizaţi în bazinul occidental al Mediteranei, vor dobândi, treptat, şi
experienţă nautică. Orizontul şi vocaţia maritimă au determinat organizarea
unor societăţi de navigatori-piraţi, în Spania musulmană şi Africa de Nord
(Ifriqiya), care, vreme de secole, sub denumirea de sarazini, au terorizat
coastele Mediteranei occidentale.
Astfel, piraţii musulmani din Tunisia încep cucerirea Siciliei (827).
Porturile importante ale insulei sunt asediate şi luate în stăpânire progresiv:
Palermo (831), Messina (843), Siracuza (878), Taormina (902). Alţi
confraţi ai lor ocupă definitiv arhipelagul Balearelor (902). De frica
sarazinilor, populaţia din Corsica şi Sardinia părăseşte litoralul şi se retrage
în interiorul muntos al insulelor. Porturile din sudul Italiei, Ponza, Ischia,
Taranto, Bari şi Beneventum sunt jefuite şi chiar cucerite, în anii 812-846.
Utilizând unele dintre aceste oraşe drept capete de pod, sarazinii nu se vor
sfii să efectueze şi un raid asupra Romei (846). În replică, regele
carolingian, Ludovic al II-lea, organizează o intervenţie militară în Italia
meridională. Intruşii islamici vor fi evacuaţi din Beneventum (847), Bari
(871) şi Taranto (880) doar cu concursul trupelor bizantine. Campania e
prădată sistematic, până în anul 885, cînd, la iniţiativa basileului Nikeforos
Focas, sudul Italiei redevine o posesiune a Bizanţului.
Atacurile sarazinilor se derulează cu aceeaşi insistenţă şi-n prima
jumătate a secolului următor. După ce întemeiază baze islamice la Liri şi
Fraxinetum piraţii musulmani hispanici sau nord-africani devin stăpânii
Mării Tireniene şi periclitează frecvent Genova, Marsilia, Arles şi Calabria.
Sunt spoliaţi, în trecătorile Alpilor, chiar şi pelerinii care se îndreptau spre
Roma. Deşi sunt alungaţi din Fraxinetum, spre sfârşitul secolului al X-lea,
sarazinii vor continua să afecteze mănăstirile din sudul Franţei prin
raidurile din anii 1003-1197. Contraofensiva maritimă creştină se lasă
aşteptată în perimetrul Mediteranei occidentale până în secolul al XI-lea,
când, succesiv, sunt recucerite Sardinia (1022), Corsica (1091) şi Sicilia
(1058-1090). Cu sprijinul episcopului de Modena, e jefuită şi cucerită
temporar aşezarea musulmană Mahdia (1087), de pe litoralul Africii de
Nord.
